Un asteroid de dimensiunea unei clădiri de birouri va trece pe lângă Pământ luni, 27 iunie, scrie Telegraph.
Bucata de rocă spaţială va fi de 23 de ori mai aproape de planetă decât Luna, la aproximativ 18.000 de km de suprafaţa Terrei. Acesta va emana o lumină puternică şi va putea fi văzut printr-un telescop mic, spun experţi.
Asteroidul, denumit MD 2011, a fost observat miercurea trecută de către un telescop robotic situat în New Mexico. Descoperirea a fost confirmartă de către Peter Birtwhistle, de la Observatorul Astronomic din Marea Britanie.
Corpul celest va traversa cerul emisferei sudice în timpul dimineţei, însă astronomii din America de Sud îl vor putea observa noaptea.
65.000 de bombe atomice
Un alt asteroid de dimensiuni mari va trece prin orbita Lunii, foarte aproape de Pământ, conform DailyMail. Acesta se va deplasa la 324.600 de kilometri de atmosfera terestră. YU55, cum a fost denumit corpul celes, are lăţimea de 400 de metri şi cântăreşte 55 de milioane de tone, fiind cel mai mare obiect care s-a apropiat vreodată atât de mult de Terra.
Cu toate că specialiştii NASA sunt de părere că impactul cu planeta noastră este imposibil, asteroidul rămâne clasificat drept un potenţial pericol. Dacă acesta ar lovi Pământul, impactul ar exercita o forţă echivalentă cu 65.000 de bombe atomice şi ar putea lăsa un crater de 10 kilometri lăţime şi 600 de metri adâncime.
Furia lui Apophis
În luna februarie a acestui an, presa rusă relata că un asteroid descoperit în 2004, cunoscut sub denumirea ”99942 Apophis” va lovi Pământul pe 13 aprilie 2036. NASA a spus după descoperirea rocii spaciale că aceasta va lovi planeta în 2029, dar după mai multe calcule, agenţia şi-a retras afirmaţia.
”Apophis” are lăţimea de 240 de metri şi ar lovi planeta cu forţa a 65 de bombe atomice. NASA a recunoscut că cele spuse de ruşi ”s-ar pu