Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată Al Doilea Război Mondial prin lentila aparatului de fotografiat

Publicat in Romania Libera, duminică 26 iunie 2011 ·

Uneori imaginile spun mai mult decât cele mai alese cuvinte. Oricât de dramatică ar fi perspectiva vizualizării unor poze din timpul războiului, necenzurarea obţinută în spatele obiectivului ne poate oferi acele informaţii din interior care sunt şi acum tabuuri istorice.

Dorinţa de a ilustra momentele decisive ale celui de-Al Doilea Război Mondial, momente care au modelat în mod decisiv lumea în care trăim astăzi a condus acţiunea jurnaliştilor de la The Atlantic de a alcătui un amplu eseu-fotografic pe această temă.

Astfel, se încearcă prezentarea evenimentelor din cadrul războiului, a vieţii celor de pe front, cât şi a celor care îi aşteptau acasă şi a efectelor provocate de conflict în rutina zilnică a oamenilor.

Fără îndoială că povestea celui de-Al Doilea Război Mondial ilustrază întocmai decursul secolului 20. Deşi oficial războiul a durat începând cu 1939 şi până în 1945, cauzele conflictului şi urmările dezastruoase s-au făcut simţite timp de mai multe decenii. Chiar dacă reuşitele tehnologice de excepţie ne mai inspiră şi astăzi, războiul a fost în mare parte izvor al distrugerii şi al unei nenorociri inimaginabile.

La sfârşitul anilor '30 populaţia globală se ridica la aproximativ 2 miliarde. În mai puţin de un deceniu, războiul a cauzat peste 80 de milioane de morţi, decimând în mod dramatic 4% din populaţia lumii.

Etapele premergătoare războiului

Anii care au precedat declararea războiului între Axă şi Forţele Aliate în 1939 au reprezentat o perioadă tumultoasă pentru populaţia întregului Glob: Marea Depresie începuse deja în urmă cu o decadă, lăsând cea mai mare parte a oamenilor fără loc de muncă şi disperaţi.

Totodată, Naţionalismul făcea furori în Germania, instigând lumea împotriva măsurilor restrictive impuse de către Tratatul de la Versailles, care marcase încheierea Primului Răz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum 59 minute
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 3 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Un jurnalist român și alți doi americani sunt anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă din Ucraina

Adevarul acum o ora
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina, în regiunea Kursk.

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum 40 minute
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Arad: Tânăr, arestat preventiv după ce a încercat să rănească un elev cu un briceag/ Victima a încercat să fugă, dar a căzut, fiind lovită de agresor cu piciorul în faţă

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 18 ani din Arad a fost arestat preventiv după ce a încercat să lovească un elev cu un briceag, în apropierea unui liceu. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi. Victima a încercat să fugă, dar a căzut, iar agresorul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°