Schitul „Veşmântul Maicii Domnului” din localitatea arădeană Tămand îşi va serba, sâmbătă, pentru a treia oară hramul. Este ziua în care Biserica Ortodxă prăznuieşte Aşezarea veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de la ora 10.00 de ÎPS dr. Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, alături de care se va afla un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej se vor binecuvânta lucrarile efectuate la mănăstire în vederea oferiri unui spaţiu corespunzător desfăşurării unor activităţi social-caritative.
„Mulţumim autorităţilor locale, donatorilor dar şi credincioşilor care prin jertfelnicia lor au ajutat ca la Schitul de la Tămand să aibă loc realizări remarcabile. Credincioşii sunt aşteptaţi, în continuare, să se alăture obştei care se ocupă de transformarea acestui lăcaş de cult într-o gură de rai şi o locaţie unde viaţa duhovnicească să se îmbine cu activităţile social-caritabile”, spune părintele Iacob Bupte, vicar în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Schitul de la Tămand se află într-un plin proces de organizare şi este condus de stareţa aşezământului, monahia Andreea Netrepeiu şi de preotul Visarion Trif. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad şi a Primăriei Bocsig drumul de 3 kilometri care duce de la Bocsig Gară la schit a fost asfaltat, anul trecut, astfel încât circulaţia autoturismelor se poate face şi pe timp nefavorabil.
Într-una dintre clădirile de la Tămand se doreşte organizarea de tabere pentru copiii cu dizabilităţi, dar şi a unui loc de popas unde pelerinii să poată să înnopteze.