În fiecare cursă îmi vine să renunţ. Chiar şi într-una de cinci kilometri făcută în ritm relaxat. Un antrenament pentru maraton nu e dificil dacă îl iei separat, dar înlănţuirea de alergări lungi cu sesiuni de viteză, de cinci-şase ori pe săptămână, reprezintă o provocare.
Cineva îmi punea o întrebare despre motivaţie. Cum reuşeşti să te motivezi? Primul răspuns care-mi vine în cap e: ”Greu!”
De fapt, cred că motorul motivaţiei este pasiunea. Sportul reprezintă cel mai bun lucru care i se poate întâmpla omului modern, dar nu poate fi practicat fără pasiune.
În alergare, pasiunea trebuie să fie mai mare decât forţa fizică, decât capacitatea de efort pentru că la un maraton, ceea ce te duce înainte după kilometrul 30 şi până la linia de sosire nu e decât pasiune. Energia se evaporă oricât ai fi de pregătit.
Poţi să alergi un maraton fără pasiune, dar al doilea nu-l vei mai face niciodată. E atâta efort, atâta durere pe parcursul celor 42 de kilometri încât e o experienţă imposibil de repetat pentru cineva care nu iubeşte cu disperare alergarea.
În fiecare cursă îmi vine să renunţ, uneori mi se întâmplă să nu pot duce un antrenament până la capăt, dar, cumva, a doua zi mă întorc în parc. Mintea mea se împleteşte cu secundele, minutele şi kilometri, paşii urmăresc asfaltul, iar sufletul e încântat de faptul că trupul mai are putere să ajungă, din când în când, la câte o linie de sosire.
Cea mai mare teamă o am de dimineaţa în care mă voi trezi şi în străfundurile mele nu voi mai găsi pasiunea să-mi încalţ tenişii şi să plec spre o nouă cursă.
În fiecare cursă îmi vine să renunţ. Chiar şi într-una de cinci kilometri făcută în ritm relaxat. Un antrenament pentru maraton nu e dificil dacă îl iei separat, dar înlănţuirea de alergări lungi cu sesiuni de viteză, de cinci-şase ori pe săptămână, reprezintă o provocare.
