Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai mari salarii cunoscute

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iunie 2011 ·

Cel mai mare salariu din România, pentru care există documente oficiale care indică numele şi prenumele celui care îl încasează, este cel al lui Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank, care a primit în 2009 venituri lunare de 27.000 de euro. Venitul lui, obţinut în calitate de şef al unei bănci deţinută de stat, este mai mare decât cel primit de doi şefi de multinaţională - Alexandrina Gătej (fost CEO al Unilever South Central Europe) şi Adrian Băicuşi (fostul şef al Siemens România), care au avut în gestiune câteva sute sau mii de angajaţi şi afaceri de sute de milioane de euro. Subiect tabu în state precum Belgia, dezvăluirea celor mai mari salarii a devenit subiect de dezbatere atât în mediul politic, cât şi în rândul şefilor de multinaţională, care adesea folosesc aceste informaţii pentru a-şi negocia pachetele salariale.

Dacă până acum salariile directorilor din multinaţionale erau făcute publice numai prin intermediul head-hunterilor, care făceau o medie salarială a ofertelor angajatorilor în funcţie de industrie, trecerea din sectorul privat în sectorul de stat a unor directori din marile companii străine a dezvăluit, oficial, primele salarii de multinaţională oferite pe piaţa locală. "Există şi salarii mai mari, cel puţin în banking şi în asigurări. Mulţi dintre cei care au trecut din sectorul privat la stat vor să-şi încerce puterile, să beneficieze de o nouă experienţă de viaţă, chiar dacă primesc salarii mai mici", este de părere George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri de pe piaţa locală şi fondatorul George Butunoiu Executive Search Consultants. Rudolf Fedorovici, headhunter în cadrul firmei de executive search Advice Human Resources, crede că în unele industrii - cum este energia, banking, retail şi auto, salariile pot fi mult mai mari.

"M-ar mira ca un salariu la nivel de senior management din companiile din top 10

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida

HotNews acum 13 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în Florida, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Atlantice, citată de Reuters. „Ei au discutat o serie de probleme de securitate globală

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 48 minute
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum o ora
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 41 minute
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum 2 ore
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°