Inflaţia anuală din zona euro a fost, în iunie, de 2,7%, la fel ca în luna precedentă, conform estimării preliminare publicate ieri, de Oficiul European de Statistică al UE (Eurostat). Analiştii anticipau o rată a inflaţiei de 2,8%.
Eurostat nu a oferit detalii privind preţurile care au înregistrat cea mai rapidă creştere luna trecută, însă va da publicităţii la data de 14 iulie o a doua estimare revizuită.
Rata inflaţiei din zona euro a depăşit în fiecare lună din noiembrie până în prezent ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE): mai puţin de 2%.
ALINA VASIESCU Inflaţia anuală din zona euro a fost, în iunie, de 2,7%, la fel ca în luna precedentă, conform estimării preliminare publicate ieri, de Oficiul European de Statistică al UE (Eurostat). Analiştii anticipau o rată a inflaţiei de 2,8%.

ALINA VASIESCU