Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele la evaluarea naţională: primul a luat 10 pe linie, ultimul 1 pe linie

Publicat in Adevarul, vineri 1 iulie 2011 · ·

Profesorii corectori de matematică par să fi fost mult mai indulgenţi în acest an decât cei de limba şi literatura română, la Evaluarea Naţională. Elevii bucureşteni „au împuşcat” peste 350 de note de 10 la matematică, în timp ce la română doar 185 au ajuns să obţină nota maximă.

Cu toate acestea, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la matematică, un număr mare de elevi bucureşteni străduindu-se să ia nota cinci.

18 dintre elevii din Capitală au reuşit însă performanţa de a obţine zece pe linie. Printre aceştia se numără şi Andrei Octavian Brabete, elev al Colegiului Naţional „Ştefan Odobleja”. Acesta este peste toate şi un foarte bun tenismen, reprezentând Clubul Steaua la acest sport. „Are performanţe şi la foarte multe concursuri şcolare”, completează mândră mama sa. Elevul se află în prezent în SUA unde va sta trei săptămâni în cadrul unui program educaţional.

Cea mai mică notă

Cea mai slabă performanţă obţinută în acest an la examenul a absolvire a clasei a VIII-a a obţinut-o Andrei Marius Tilus, singurul elev din Capitală care a luat două note de 1 la Evaluarea Naţională.. Elevul de la Liceul Bilingv „Decebal” din sectorul 3 nu a fost prins copiind, ci a dat foaia de examen înapoi fără a rezolva cerinţele. „Categoric nu a fost prins copiind. Andrei Tilus are 19 ani şi a fost elev la învăţământ cu frecvenţă redusă. Probabil a abandonat şcoala, iar acum a vrut să termine cele opt clase. Mai departe se poate înscrie la cursuri de seral sau tot de fără frecvenţă”, a declarat Robertino Penciu, directorul Liceului Biling „Decebal”.

Dacă pentru elevii din seriile anterioare nu există locuri decât la frecvenţă redură în liceele din Capitală, ceilalţi elevi pot obţine un loc la unul dintre liceele din Capitală doar prin participarea la probele Evaluării Naţionale. Chiar dacă au fost eliminaţi pentru fraudă, elevii au în conti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 4 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°