Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Judecătorii, puşi să-i facă dreptate unui nou Ţundrea

Publicat in Adevarul, duminică 3 iulie 2011 ·

Dosarul unui bărbat din Târgu-Jiu care susţine că face nevinovat puşcărie va fi revizuit. Cazul lui Gheorghe Tudor, condamnat pentru o crimă pe care un alt bărbat a pledat vinovat, şi cel al lui Marcel Ţundrea au un numitor comun: fostul procuror Ion Diaconescu.

Cazul unui bărbat din Târgu-Jiu, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că n-a comis-o, va fi revizuit de magistraţii Curţii de Apel Craiova şi ai Tribunalului Gorj.

Deţinutul, Gheorghe Tudor (38 de ani), i-a trimis o serie de memorii procurorului-şef Marius Iacob, de la Parchetul Curţii Supreme, cerându-i să facă personal lumină în cazul său, aşa cum a făcut în dosarul lui Marcel Ţundrea.

„Solicit să se facă demersurile necesare pentru verificarea în cazul meu a testului ADN, care este cea mai concludentă probă că nu am avut niciun contact fizic cu victima şi nici în locuinţa aceea nu am fost niciodată“, scrie Gheorghe Tudor.

Condamnat, eliberat şi încarcerat din nou

Crima de care a ajuns să fie legat numele târgujianului a avut loc la 28 iunie 2002. Atunci, Maria Schinteie, de 80 de ani, a fost tâlhărită şi omorâtă în apartamentul ei din Târgu-Jiu. Tudor a relatat că, în ziua respectivă, s-a întâlnit cu un amic, Petre Marin, care i-a cerut să-i schimbe nişte bani la o casă valutară, fără să-i spună că îi furase din casa bătrânei ucise.

Ambii bărbaţi au ajuns în arest, acuzaţi că ar fi fost complici la crimă. Deşi Petre Marin a recunoscut că a acţionat singur, Tudor a fost şi el judecat şi condamnat la închisoare. De instrumentarea cazului s-a ocupat procurorul Ion Diaconescu, acum pensionat. Tot el l-a anchetat şi pe Marcel Ţundrea, gorjeanul care a făcut 12 ani de închisoare pentru un omor pe care nu-l comisese.

Nicoliţa Jianu spune că fostul procuror Ion Diaconescu s-a răzbunat pe fiul său, întrucât anterior refuzase să declare, ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 55 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 37 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 29 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 33 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°