Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stăpâni fără grijă: Asociaţiile de proprietari nu îngrijesc spaţiile verzi din jurul blocurilor

Publicat in Bihoreanul, duminică 3 iulie 2011 ·

Ne plângem că nu avem zone verzi, dar dacă le primim nu ne ocupăm de ele. Aşa se prezintă situaţia în care se află 85% din cetăţenii Oradiei care stau la blocuri. Deşi cu toţii au obligaţia de a întreţine zonele verzi din jurul acestora, un control efectuat în teren de angajaţii Primăriei a scos la iveală că puţini cetăţeni sunt cu adevărat interesaţi de aceste zone. Doar 100 din cele 664 de asociaţii controlate se ocupă de spaţiile verzi, în timp ce restul le lasă de izbelişte sau se ocupă de ele din an în paşti.

Pământ pentru orădeni

Anul trecut, inspectorii Primăriei au luat la pas toate asociaţiile de proprietari, pentru a semna cu preşedinţii acestora protocoale de predare a întreţinerii spaţiilor verzi din jurul blocurilor, în ideea de a-i responsabiliza cu privire la gospodărirea lor.

Obligaţiile orădenilor, conform protocoalelor, sunt menţinerea curăţeniei şi salubrizarea periodică, tunderea gardului viu şi cosirea gazonului, greblarea frunzelor şi crengilor, plantarea de arbori şi arbuşti, udarea vegetaţiei, precum şi eliminarea pelinului şi ambroziei, plante care provoacă alergii. Întreţinerea spaţiilor verzi poate fi făcută fie de locatari, fie de firme specializate cu care asociaţia încheie contracte. O altă regulă prevede că, sub nicio formă, spaţiile verzi nu pot fi micşorate, copacii nu pot fi tăiaţi fără aprobare, iar orice construcţie în aceste perimetre este interzisă.

La control

Deşi sunt direct interesaţi, fiindcă de spaţiul verde din jurul blocului tot ei beneficiază, oamenii totuşi nu par foarte interesaţi de aceste zone. În luna mai, patru echipe ale Primăriei au făcut controale în teren, iar concluziile trase nu sunt prea încurajatoare!

În funcţie de modul în care şi-au îngrijit grădinile, asociaţiile au primit calificative de la 1 la 3, 1 însemnând satisfăcător, 2 bine, iar 3 foarte bine. Doar 15% din asocia

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 34 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°