Astăzi, pe 4 iulie, Mark Heny Gitenstein, ambasadorul SUA, sărbătoreşte pentru a doua oară în România Ziua Independenţei Statelor Unite. Are rădăcini româneşti, străbunicii săi au emigrat din Moldova. Nu ezită însă să critice România ori de câte ori observă derapaje democratice.
Avocat de meserie, îşi argumentează cu lux de argumente luările de poziţie. Principala problemă în relaţiile bilaterale o consideră a fi corupţia. Corupţia, lipsa de transparenţă şi de predictibilitate economică sunt cele care îi împiedică pe investitorii americani să vină în România, crede Gitenstein. Cu toate acestea, România stă, din punct de vedere economic, mult mai bine decât vecinii săi şi decât Grecia, pentru că şi-a făcut "temele" la timp. Mark Henry Gitenstein a detaliat, pentru "Adevărul", poziţiile dure pe care le-a avut la adresa clasei politice, a judecătorilor şi în ceea ce priveşte modernizarea statului român.
Ion M. Ioniţă: Cu permisiunea dumneavoastră, nu voi începe cu o întrebare directă, ci cu o poveste pe care aţi spus-o dumneavoastră. Aţi povestit că în copilărie, în Alabama, eraţi cu tatăl dumneavoastră în maşină, aţi văzut o mică tarabă fructe şi v-aţi oprit să cumpăraţi. Vânzătoarea a spus ceva injurios la adresa evreilor.Tatăl dumneavoastră i-a spus „să nu mai ziceţi asta niciodată". „Nu am fost niciodată atât de mândru de tatăl meu", aţi declarat. Vă întreb acum care sunt sentimentele dumneavoastră în aceste zile, când în România se poartă o dezbatere despre zilele teribile ale celui de-Al Doilea Război Mondial? Care este părerea dumneavoastră despre declaraţiile preşedintelui Băsescu la adresa Mareşalului Antonescu şi a Regelui Mihai?
Mark Gitenstein: Tocmai m-am întors de la Iaşi, am petrecut o zi acolo, împreună cu reprezentanţi ai Muzeului Holocaustului, membri ai comunităţii evreieşti de acolo, am vizitat cimitirele unde au fost î