Mister KO" va veni sâmbătă la ring pe ritmurile hitului "Wherethe streets have no name". "Îmi aduc aminte de unde am plecat",mărturiseşte Lucian Bute
Când trec la profesionişti, boxerii îşi aleg un supranume şi omelodie, pe ritmurile căreia să parcurgă drumul de la vestiare laring.
Se spune că ambele sunt definitorii pentru caracterul pugilistului,fapt confirmat şi în cazul lui Lucian Bute. La campionul mondialIBF la supermijlocie ambele elemente au venit ceva mai târziu.Porecla i-a fost atârnată de mănuşi de fani şi de ziarişti, caurmare a procentajului său ridicat la victorii înainte de limită."Cred că după al cincilea sau al şaselea meci mi-au zis<
Castelulde la Pechea
Alegerea sa a stârnit unele controverse, mai ales înainte de meciulanterior, cel cu irlandezul Brian Magee. U2 este o trupă irlandeză,iar melodia vorbeşte despre amintirile celor patru componenţi dinoraşul de origine, Dublin. Acesta a fost, de altfel, şi "cârligul"care l-a prins pe Lucian. "Am descoperit melodia la un concert U2la care am mers împreună cu antrenorul meu, Stephane. Mi-a plăcutşi cum sună, dar cel mai mult m-au impresionat versurile şipovestea celor de la U2, patru băieţi plecaţi de pe o stradăsăracă. Mi-au adus aminte de Pechea mea de acasă, de locul unde amcopilărit, unde străzile nu le ştiam după nume, la fel ca înmelodie", dezvăluie cel care nu şi-a iertat niciun adversar înring.
De atunci, "Where the streets have no name" se aude la fiecare mecial său. "Îmi dă putere, îmi aduce aminte de unde am plecat",explică "Mister KO". Când vine vorba despre copilărie ş