Unul dintre cele mai aplaudate filme la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film Transilvania a fost „Visul lui Adalbert", peliculă ce marchează debutul în lung metraj al regizorului Gabriel Achim. Reconstituire pe cât de fidelă, pe atât de amuzantă a unei zile din România anului 1986, filmul „face cu ochiul" cinefililor printr-o serie de citate cinematografice absolut savuroase.
Despre „Visul lui Adalbert", ce va avea premiera oficială în această toamnă, despre clubul de fotbal Steaua Bucureşti, cinema şi comunism am vorbit şi noi cu creatorul filmului, regizorul Gabriel Achim.
Gabi, filmul tău se petrece în Epoca de Aur, iar momentul ales de tine pentru desfăşurarea acţiunii e cu adevărat unul de aur: este chiar ziua în care toată România sărbătorea victoria Stelei în Champions League. De ce ai ales exact acel moment?
Gabriel Achim: Aş fi putut plasa fără probleme acţiunea filmului în zilele noastre, şi cu siguranţă ar fi fost pe placul celor (tot mai mulţi dintre compatrioţi) care s-au săturat de filme recente care se întâmplă în perioada comunistă (nu le-am numărat dar nu cred cu sunt mai mult de cinci). Nu fac parte însă dintre aceia care cred că trecutul ţi-a epuizat potentialul de a stârni interesul spectatorilor (este ca şi cum ai strâmba din nas că vezi „încă un film de epocă").
Oricum accidentul cu mână pierdută în strung şi reconstituirea accidentului cu o nouă victimă a avut loc în anii '80. Am ales ziua de 8 mai 1986 pentru că, la fel ca accidentul, a fost una dintre cele mai bizare zile din istoria recentă a României. Dezastrul nuclear de la Cernobîl era de dată recentă, trecuseră doar două săptămâni şi lumea discuta cu teamă despre posibilele consecinţe negative. Era ziua imediat următoare câştigării, pentru prima şi ultima oară in istoria fotbalului românesc, a Cupei Campionilor Europeni de către Steaua Bucure