Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alți 16 colegi de clasă a lui Cosmin, băiatul care s-a împușcat în cap, au căzut examenul de bacalaureat

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Cazul lui Cosmin Oneșan nu este singular în Liceul “Iuliu Maniu”. Din clasa lui, alți 16 elevi au căzut examenul național de bacalaureat. Proba la matematică se pare că a fost mult prea grea pentru tinerii de a XII-a.

Potrivit directorului școlii, Stelian Ionuțu, în acest an, promovabilitatea la nivelul liceului a fost de doar 19%. Numai în clasa unde învăța Cosmin Oneșan, 17 elevi nu au reușit să promoveze examenul maturității.

UPDATE Tânărul de 19 ani a promis dirigintei sale, înainte să plece în vacanță, că va învăța mai mult pentru a doua sesiune a bacalaureatului

“În rândul celorlalte Grupuri Industriale, școala noastră stă foarte bine. Alte instituții abia au ajuns la 10% grad de promovabilitate. Din păcate în acest an, măsurile de securitate, i-au speriat pe elevi”, a declarat în această dimineață, Stelain Ionuța, directorul școlii. Acesta mai spune că a predat Fizică la clasa lui Cosmin din luna septembrie.

“Au fost niște elevi buni, nu am avut probleme cu nimeni. Cosmin a fost un băiat frumos, spiritual, educat, care nu a creat probleme în toți acești ani. Nu ne putem explica gestul lui”, a continuat directorul școlii. Diriginta clasei lui Cosmin este de negăsit și ea, având în vedere că ea le-a fost și profesor de matematică, materia la care Cosmin a luat nota 2.95 la bacalaureat.

Directorul școlii mai spune că doamna dirigintă a făcut în fiecare zi pregătiri cu ei, la matematică, mai ales în perioada dinaintea examenelor. “S-a implicat foarte mult în pregătirea lor, dar tinerii sunt tineri. Parcă nu au vrut să înțeleagă că trebuie să învețe mai mult. Matematica nu este deloc o materie ușoară”, a adăugat Stelian Ionuțiu.

Antecedente: școală șocată de tupeul unor elevi

În luna octombrie a anului trecut, trei elevi de clasa a XII-a de la Liceul “Iuliu Maniu” au chiulit de la ore și au fost implicați înt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 24 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 49 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 24 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 17 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 24 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°