Schimbul de informaţii între statele membre privind înmatricularea vehiculelor va deveni în curând regulă obligatorie, pentru a permite urmărirea infracţiunilor celor mai importante din codul rutier, indiferent de statul UE în care au fost comise. Parlamentul a dat, azi, undă verde noilor reguli privind cooperarea poliţienească în acest domeniu.
"După mai mult de trei ani de negocieri, acest acord este primul pas foarte important pentru a pune capăt sentimentului de impunitate pe care îl aveau anumiţi şoferi şi pentru a reduce numărul victimelor de pe şoselele noastre", a declarat deputata spaniolă Ines Ayala Sender (S&D), raportoarea Parlamentului.
F. A. Schimbul de informaţii între statele membre privind înmatricularea vehiculelor va deveni în curând regulă obligatorie, pentru a permite urmărirea infracţiunilor celor mai importante din codul rutier, indiferent de statul UE în care au fost comise. Parlamentul a dat, azi, undă verde noilor reguli privind cooperarea poliţienească în acest domeniu.

F. A.