Cei care doresc pot admira automobilele pe care le-a condus Regele Mihai. Începând din această toamnă, domeniul regal de la Săvârşin se va transforma într-un veritabil punct de atracţie turistică.
Pasionaţii de maşini de epocă din lume vor putea în curând să admire automobilele pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a condus de-a lungul vremii. Acestea vor deveni exponate în garajul-muzeu aflat pe domeniul regal al castelului din localitatea arădeană Săvârşin.
Din toamnă, când vor avea loc evenimentele ce marchează cei zece ani de când familia regală a revenit la Săvârşin, domeniul regal se va transforma într-un veritabil punct de atracţie turistică. Clădirea aflată în renovare va adăposti automobilele familiei regale şi un atelier destinat pasiunii de o viaţă pentru maşini a Maiestăţii Sale Regele Mihai.
Pasionat de maşini
De-a lungul timpului, viitorul garaj-muzeu de la Săvârşin pe care familia regală intenţionează să îl ofere circuitului turistic a adăpostit, pe rând, grajdurile domeniului regal, garaje, un spital TBC şi, mai apoi, până după 1990, tabăra şcolară din localitate. Reprezentanţii domeniului spun că materialele de construcţie folosite la lucrările de reabilitare a clădirii sunt clasice, iar finalitatea renovării urmează să scoată în evidenţă stilul rustic impus de imobil.
„Alteţa Sa Principele Radu s-a aflat de curând la Săvârşin şi a spus că linia rustică pe care o au grinzile de lemn din interiorul viitorului garaj-muzeu va fi respectată în totalitate, clădirea urmând să fie iluminată cu spoturi. Maşinile de epocă pe care Maiestatea Sa Regele Mihai le-a condus de-a lungul anilor vor fi aduse pe domeniul regal în această toamnă”, a declarat Gheorghe Pleş, primarul Săvârşinului.
Cei interesaţi de modul în care trăieşte familia regală nu vor putea vizita şi interiorului castelului, deoare