Ciobi vede partea bună din remiza cu arabii de aseară
- Domnule Ciobotariu, şi-au luat-o în cap băieţii de-au reuşit doar 1-1 cu arabii?
- Nu, nu cred deloc asta. Este greu să joci, fie şi amicale, din două în două zile, s-a acumulat o stare de oboseală. Jocul nu a fost strălucit, dar am cîştigat ceva: ne-am văzut lipsurile.
- Vorbeaţi de oboseală. Le veţi da liber jucătorilor?
- Nu vom face pauză. Oboseala se poate elimina şi prin antrenamente, nu doar prin zile libere. Jocul n-a fost strălucit, vom căuta să remediem rapid punctele ce ne nemulţumesc. Totuşi, am jucat cu echipe tari şi foarte tari, era normal să fim obosiţi.
- Joi se află ţintarul Ligii 1. Aveţi emoţii? Preferinţe?
- Vrem să fim sănătoşi, în formă, pînă la urmă, mai devreme sau mai tîrziu, vom juca şi cu granzii României.
Ando tratează în Ucraina
Ioan Andone s-a despărţit oficial de Dinamo, însă mai are de recuperat 200.000 de euro, iar restanţele le va lua abia după ce clubul va intra în posesia banilor din drepturile TV. Pînă atunci, surse credibile afirmă că tehnicianul este în discuţii foarte avansate cu ucrainenii de la Metalurg Doneţk (locul 8) pentru a prelua echipa. Ex-sovieticii l-au vrut, iniţial, pe Răzvan Lucescu la cîrma echipei, dar au revenit la ideea de a-l aduce pe "Fălcos", pe care l-au dorit şi în trecut.
Ciobi vede partea bună din remiza cu arabii de aseară
- Domnule Ciobotariu, şi-au luat-o în cap băieţii de-au reuşit doar 1-1 cu arabii?
- Nu, nu cred deloc asta. Este greu să joci, fie şi amicale, din două în două zile, s-a acumulat o stare de oboseală. Jocul nu a fost strălucit, dar am cîştigat ceva: ne-am văzut lipsurile.
- Vorbeaţi de oboseală. Le veţi da liber jucătorilor?
- Nu vom face pauză. Oboseala se poate elimina şi prin antrenamente, nu doar prin zile libere. Jocul n-a fost strălucit, v