Cine sunt aleşii pe viaţă ai României? Două personaje: Patriarhul şi Ion Iliescu.
Un drept-credincios şi un liber-cugetător. Primul, cu voia lui Dumnezeu, conduce Biserica Ortodoxă Română. Celălalt, în ultimele sale zile de şef al statului (decembrie 2004), a înfiinţat Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), în fruntea căruia s-a instalat cu „mandat permanent" (cum a scris în lege). De-acolo mai poate fi scos doar cu picioarele înainte, poziţie în care - zicea odată - va ieşi şi din politică.
Neruşinarea bătrânului bolşevic atinge cote greu de imaginat. După ce a făcut măcel în decembrie '89, împreună cu echipa lui de „emanaţi", s-a cocoţat definitiv pe mormintele martirilor, adjudecându-şi - prin lege semnată de el însuşi - dreptul exclusiv de a scrie istoria Revoluţiei! Alături îi sunt oamenii care au avut roluri sinistre în decembrie 1989 şi de-a lungul întregului an 1990, de la Gelu Voican Voiculescu la Petre Roman şi de la Cico Dumitrescu la Sergiu Nicolaescu.
Măcar pentru că au fost „jucători" la Revoluţie, aceştia nu pot fi şi „arbitri". Istoria nu poate fi scrisă de actorii ei, ci de istorici, scriitori, ziarişti etc. Ca să te încrâncenezi să impui, în numele statului român, propria-ţi versiune despre propriile-ţi fapte, trebuie să fie la mijloc o mare miză. De exemplu, ascunderea unor fapte oribile. Iar la nivel istoric, impunerea termenului de Revoluţie pentru o evidentă contrarevoluţie. Să nu uităm: la apariţia „emanaţilor", Revoluţia oamenilor curaţi se terminase, poporul biruise, iar Ceauşescu nu mai avea nicio putere.
În primii săi şapte ani de funcţionare, IRRD a tocat, din bani publici, 11.244.000 de lei, adică aproape trei milioane de euro. În contul acestor bani, nu a făcut nici cea mai mică dezvăluire despre obiectul existenţei sale: Revoluţia din 1989. Doar veşnica bălmăjeală cu care ne-a obişnuit Ion I
