Aproximativ 9.900 de persoane fizice şi firme sunt proprietari ai acţiunilor Fondului Proprietatea. Cea mai mare parte a titlurilor FP le revine persoanelor fizice din România. Sursa: AGERPRES
Acestea deţin, în total, 5,1 miliarde de acţiuni FP, care reprezintă şi cea mai mare pondere dintre toţi acţionarii, de circa 37%, potrivit unui raport pe primele şase luni trimis de Fond către Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde este listat.
Pe al doilea loc după cetăţenii români se află companiile străine, care deţin cumulat 3,76 miliarde de acţiuni FP, în valoare totală de 27,3%.
Ponderea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) s-a redus semnificativ în ultima perioadă, ajungând, la finele primului semestru, la o pondere de numai 18,9%, cu 2,6 miliarde acţiuni.
Cetăţenii străini au circa 1,2 miliarde de acţiuni, reprezentând 8,7% din capitalul social al Fondului, în timp ce companii din România au 7,9% din FP, adică 1 miliard de acţiuni.
Numărul total de acţionari ai Fondului Proprietatea era, la 30 iunie 2011, de 9.888.
Dintre aceştia, doar doi deţin peste 5% din acţiunile societăţii. Este vorba despre MFP şi Georgia Palade van Dusen, una dintre nepoatele marelui industriaş Nicolae Malaxa, potrivit informaţiilor administratorului FP, Franklin Templeton Investment Management.
Fondul Proprietatea este, deocamdată, singurul exemplu de cum poate fi condusă o societate românească de management străin.