Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La "Murgoci" nu se dau adeverinţe cu rezultatul de la Bac

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

* conducerea şcolii va elibera abia luni direct diplomele de bacalaureat şi celelalte certificate

Absolvenţii Colegiului "Murgoci" erau vineri după-amiază revoltaţi pentru că nu li s-au eliberat adeverinţele care înlocuiesc diplomele de bacalaureat ca să se poată înscrie la facultate.

"În repetate rânduri şi prin diferite modalităţi am încercat să obţin argumente rezonabile cu privire la acest refuz (mai ales în condiţiile în care TOATE celelalte licee şi colegii din Brăila eliberează astfel de adeverinţe încă de pe 5 07 2001) însă singurele răspunsuri pe care le-am putut obţine au fost: «nu facem muncă dublă», «veniţi marţi să vă dăm diplomele direct» ( în condiţiile în care mulţi dintre noi vor rate înscrierea la concursul de admitere la facultate dacă aşteptăm până marţi), «aşa a zis domnişoara directoare», etc. Considerăm că este încă un exemplu de exercitare a autorităţii într-un mod eronat şi dăunător", au scris într-o sesizare absolvenţii.

La şcoală secretarele erau deja cu nervii la pământ atunci când reporterii noştri au sunat. Când li s-a spus de ce am sunat ne-au comunicat că luni candidaţii vor putea să vină după diplome. "Astăzi la ora 11.00 am primit contestaţiile şi au fost multe, 70. Diplomele nu puteam să le scoatem înainte pentru că trebuiau modificate mediile. În trei ore însă am reuşit să completăm diplomele dar mai sunt şi alte operaţiuni, de pus fotografia, de înfoliat. Acum (n. r. vineri la ora 16.00) este cineva cu diplomele la Inspectoratul Şcolar să le semneze, să le pună timbrul sec. Domnul inspector şcolar general adjunct Mocanu s-a întors de acasă ca să le semneze. Nu înţeleg de ce atâta grabbă că doar azi au fost afişate rezultatele. Cât de repede vor să se înscrie?", a spus una dintre secretarele colegiului. Ea a mai explicat că se procedează aşa pentru că în anii precedenţi li se dădeau adeverinţe şi apoi absolven

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°