Banca Transilvania a intrat în Programul Prima Casă 4, având la dispoziţie un plafon de 25 milioane euro pentru creditele de acest tip pe care le va acorda clienţilor săi. Banca va finanţa în cadrul acestui program achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi imobile care urmează să fie construite, potrivit unui comunicat al instituţiei.
BT a fost parte şi în primele trei etape ale programului Prima Casă, în cadrul cărora a acordat peste 1.350 credite, totalizând aproximativ 53 de milioane de euro. Până acum, au fost solicitate mai ales creditele pe termen lung, pe perioade cuprinse între 20 şi 30 de ani. Valoarea medie a unui împrumut de la Banca Transilvania - prin programele Prima Casă 1, 2 şi 3 - a fost de aproximativ 40.000 euro.
Condiţiile de acordare a împrumuturilor Prima Casă 4 prin Banca Transilvania sunt similare celor din cadrul programelor precedente. Finanţările sunt acordate atât în lei, la dobânda de 5,49% pe an (ROBOR 3M), la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, cât şi în euro, la o dobândă de 5,54% pe an (EURIBOR 3M + 4 pp).
C.P. Banca Transilvania a intrat în Programul Prima Casă 4, având la dispoziţie un plafon de 25 milioane euro pentru creditele de acest tip pe care le va acorda clienţilor săi. Banca va finanţa în cadrul acestui program achiziţionarea de locuinţe finalizate sau în construcţie, precum şi imobile care urmează să fie construite, potrivit unui comunicat al instituţiei.
BT a fost parte şi în primele trei etape ale programului Prima Casă, în cadrul cărora a acordat peste 1.350 credite, totalizând aproximativ 53 de milioane de euro. Până acum, au fost solicitate mai ales creditele pe termen lung, pe perioade cuprinse între 20 şi 30 de ani. Valoarea medie a unui împrumut de la Banca Transilvania - prin programele Prima Casă 1, 2 şi 3 - a fost de aproximativ 40.000 euro. @N