Leonard Doroftei a comentat la Radio GSP meciul lui Lucian Bute cu Jean Paul Mendy. Aceasta a avut numai obiecţii de făcut la adresa celor doi boxeri din ring.
"Bute trebuie să treacă la altă versiune pentru a ne mulţumi şi pe noi, cei care am făcut box. Mi se pare prea ieftin meciul acesta. Eu unul mă aşteptam la altceva. Loviturile par aruncate doar ca să fie date", a spus Doroftei la Radio GSP.
Citiţi şi un comentariu de Dorin Chioţea
Datoria morală a lui Bute
La finalul meciului, după ce Mendy a fost făcut KO, fostul pugilist a declarat: "La ce vă aşteptaţi? I-a intrat până la urmă croşeul de stângă. N-a mers o dată, de două ori, dar a treia oară a lovit bine. E normal să se bucure, e munca lui. Ştii de ce sunt supărat? Eu am zis că îl doboară în repriza a cincea. Mendy putea să ia premiul Oscar pentru căzătura asta. Şi-a luat banii şi a plecat!"
Leonard Doroftei a continuat cu criticile la adresa celor doi şi atunci când a intervenit telefonic la Realitatea TV: "Pentru români, a fost ceva extraordinar, pentru box nu a fost ceva de calitate. Francezul a stat în corzi din prima repriză. Eu, personal, am anticipat că îl va face KO în repriza a cincea. Bute a ales să facă din box o afacere, eu m-aş fi dus de mult către adversari mai puternici".