Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, luni, după întrunirea grupului de lucru al coaliţiei pe tema reformei administrative, că există un consens privind faptul că procesul trebuie grăbit, subliniind însă că acesta n-ar trebui să însemne delegarea unor sarcini fără asigurarea banilor
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, membru în grupul de lucru al coaliţiei care s-a întrunit, luni, pentru a discuta despre reforma administrativ-teritorială, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în coaliţie există un consens privind faptul că acest proces trebuie grăbit, subliniind însă că acesta n-ar trebui să însemne delegarea unor sarcini fără asigurarea banilor necesari.
"Acum s-a constituit un grup de lucru şi urmează să ne întâlnim din nou peste două săptămâni pentru a discuta despre reforma administrativ-teritorială", a spus Antal.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a afirmat că, în opinia sa, este nevoie de o descentralizare reală a tuturor sarcinilor şi problemelor care pot fi rezolvate de administraţiile publice locale.
"Acest lucru înseamnă nu doar delegarea unor sarcini, ci şi a fondurilor necesare", a spus edilul.
Antal şi-a exprimat convingerea că 95 la sută din probleme pot fi gestionate la nivel local, iar instituţiile deconcentrate, în urma descentralizării, pot fi eficientizate.
În opinia acestuia, problemele care nu pot fi rezolvate la nivel local ar trebui delegate la nivel judeţean, iar ceea ce nu pot prelua judeţele trebuie delegat regiunilor.
"Sunt convins de faptul că o descentralizare totală nu se poate realiza de la o zi la alta, dar observ că în cadrul coaliţiei există o voinţă. Important este că se porneşte un proces", a afirmat Antal Arpad.
UDMR a respins, în 27 iunie, în şedinţa coaliţiei, toate propunerile PDL privind reorganizarea teritorială, astfel că s-a decis amânare