Un tânăr din Mereni a ajuns, luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa muşcat de o viperă cu corn. Pacientul este internat în secţia Medicală, după ce, anterior, i s-a administrat serul antivenin. Am discutat cu Marian Tudor, expert herpetolog în cadrul Laboratorului de Inventariere a Biodiversităţii Specifice, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole a Universităţii, pentru a afla cât mai multe despre aceste reptile. „În Dobrogea, trăiesc două specii aparţinând genului Vipera. Este vorba despre Vipera ammodytes , subspecia montandoni (altfel spus, vipera cu corn dobrogeană) şi Vipera ursinii (vipera de stepă). Prima trăieşte în zone stâncoase, cu vegetaţie de acoperire, din sudul şi nordul Dobrogei, iar a doua (vipera de stepă) pe grindurile fluviomaritime din Delta Dunării. Vipera de stepă are un venin foarte slab, iar simptomele muşcăturii acestui şarpe sunt asemănătoare cu cele ale înţepăturii unei viespe de talie mare (Vespa crabro), însă, şi în aceste cazuri, dacă se instalează şocul anafilactic ca urmare a unei reacţii alergice, moartea poate surveni.
Numai muşcătura viperei cu corn are însă potenţial mortal pentru om prin însăşi acţiunea directă a veninului. Spun potenţial pentru că nu întotdeauna muşcătura acestui şarpe este mortală. Pentru a fi mortală, este nevoie ca vipera să injecteze cel puţin 15 mg de venin direct într-un vas de sânge. De regulă, nu se întâmplă asta, iar inocularea se produce subcutanat, de unde veninul difuzează mult mai lent.În condiţii normale, organismul unui pacient sănătos poate lupta eficient cu înveninarea şi poate contracara prin mijloace proprii efectul veninului. Totuşi, în cazul unor asemenea evenimente este recomandat ca pacientul să fie imediat transportat la o unitate spitalicească, din cauză că există posibilitatea apariţiei unui şoc anafilactic", ne-a explicat