Profesorii au susţinut ieri examenul de titularizare în săli în care erau instalate camere video, însă acest lucru nu i-a împiedicat să se inspire din fiţuici. Sursa: Foto: Codrin Prisecaru
Examenul de titularizare susţinut ieri de cadrele didactice arată că, în băncile de examen, năravurile sunt aceleaşi, fie că eşti elev, fie profesor. Ieri au fost daţi afară din examen 55 de dascăli, prinşi cu fiţuici, cu telefoane mobile şi sisteme hands-free.
Mai mult, un număr mare de profesori s-a prezentat la examen fără să se fi pregătit cum trebuie. Imediat ce au văzut subiectele, 5.460 de candidaţi au pus pixurile jos şi au părăsit sălile, lăsându-şi colile albe. Conform datelor Ministerului Educaţiei, 2.206 din dascălii retraşi au invocat motive medicale, iar 3.254 au plecat acasă imediat după deschiderea subiectelor "din motive personale".
Conform metodologiei, candidaţii care renunţă din proprie iniţiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii scrise, şi părăsesc sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte.
Un profesor de religie, eliminat din cauza telefonului mobil
Cei mai mulţi trişori prinşi au fost în Capitală (12), Giurgiu (11) şi Timiş (3). În Târgu Jiu, unul dintre profesorii eliminaţi din examen din cauza telefonului mobil, era profesor de religie. Alţi 40 de profesori au părăsit sălile de examen după ce s-a constat că dosarele lor sunt incomplete, ori că fuseseră respinşi la probele practice.
La Şcoala nr. 3 "Nicolae Titulescu" din Capitală au dat examen candidaţii care îşi doreau o catedră de matematică, de fizică, chimie ori informatică. Aproape toţi candidaţii au ieşit după patru ore, mulţumiţi de modul în care au răspuns la subiecte, dar supăraţi că cerinţele au fost prea multe. "De 20 de ani nu se mai dau examene grele la titularizare", a spus, la ieşire, un profesor care râvn