Banii vor fi folosiţi pentru lucrări de conservare şi punere în valoare a patrimoniului.
Compania RMGC va aloca 70 milioane de dolari pentru lucrări de conservare şi punere în valoare a patrimoniului arheologic şi arhitectonic de la Roşia Montană, ca urmare a eliberării Certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru o parte din masivul Cârnic, de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba.
Suma care va fi alocată de companie reprezintă, practic, dublul bugetului iniţial anunţat de RMGC până acum pentru patrimoniul de la Roşia Montană.
Acesta este primul pas necesar în procesul de a asigura salvarea, conservarea şi valorificarea moştenirii arheologice şi arhitectonice de la Roşia Montană. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, a iniţiat un plan de acţiune care să asigure conservarea celor mai importante situri arheologice şi monumente arhitectonice.
"Planul are ca obiectiv salvarea şi punerea în valoare a 80% dintre valorile arheologice şi arhitectonice din regiune, printre ele numărându-se: galeriile miniere cu semnificaţie istorică deosebită aflate în zona Piatra Corbului, galeriile din zona Cătălina-Monuleşti, care vor fi cercetate, restaurate şi deschise publicului. De asemenea, incinta funerară romană de la Tău Găuri, sistemul hidraulic roman din sectorul minier Păru-Carpeni, inclusiv galerii romane, medievale şi moderne, 41 de clădiri monument istoric din zona protejată, centrul istoric al localităţii revitalizat, peste 100 de km de galerii de mină vor fi cercetate de arheologi pentru alte descoperiri", se arată în comunicatul remis, joi, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii.
Comisie specială pentru monitorizarea lucrărilor
Planul mai cuprinde şi înfiinţarea unei comisii speciale - din care vor face parte experţi independenţi