Managerul sportiv al FSV Mainz 05, Christian Heidel, a declarat că în turul trei preliminar al Ligii Europa adversara formaţiei sale va fi probabil Gaz Metan Mediaş, deoarece este clar o echipă mai bună decât Kuopio.
"Vom urmări viitoarea noastră adversară în meci direct, în România, când Gaz Metan va juca returul cu KuPS Kuopio. Avem avantajul că le vom vedea pe amândouă odată. Finlandezii au învins în tur cu 1-0, dar mi s-a spus că românii sunt clar echipa mai bună şi că finlandezii au avut noroc. Aşadar, mă gândesc mai ales la o dublă manşă cu românii. Oricum, ambele echipe au şarm, dacă pot spune aşa. Ştiu prea puține despre ele ca să vorbesc despre forța sau slăbiciunile lor. Mediaş îmi este mai familiară, au câțiva jucători buni, ale căror nume sunt vehiculate mereu pe piața transferurilor. Ținem legătura cu oficialii ambelor cluburi, sunt multe de clarificat. Indiferent cu cine vom juca, trebuie să tratăm meciurile serios şi să ajungem în grupe", a spus Heidel.
Antrenorul echipei germane, Thomas Tuchel, anticipează şi el că adversara formației sale va fi Gaz Metan Mediaş. "Momentan, nu pot estima niciuna dintre cele două echipe. Dar avem timp să le cunoaştem foarte bine", a spus el.
Gaz Metan Mediaş ar putea întâlni formaţia germană FSV Mainz în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de finlandezii de la KuPS Kuopio în turul doi preliminar al competiţiei. Gaz Metan Mediaş a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-1), partida cu formaţia KuPS Kuopio, disputată, joi, în deplasare, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa, returul urmând să aibă loc pe 21 iulie, la Mediaş.
Dacă se va califica în faza următoare a competiţiei, Gaz Metan va juca prima manşă din turul trei preliminar în deplasare, pe 28 iulie, iar returul pe teren propriu, la 4 august.