Surpriză de proporţii pentru polițiștii din Bacău: în timp ce efectuau percheziţii la casele a şapte tineri care se ocupau cu producerea şi vânzarea de cannabis au descoperit o adevărată seră în care se aflau peste 600 de ghivece cu plante de canabis.
„Recolta” cântărea cam 13 kilograme. După uscare, râmân cam şase kilograme, susţin poliţiştii. Preţul pe piaţa neagră a unui gram de canabis este evaluat la 80-100 de lei. Canabisul de circa 150.000 de euro urma să ajungă pe piaţa consumatorilor de droguri.
Din reţeaua care se ocupa cu distribuirea stupefiantelor făceau parte nouă tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani. În total, ofiţerii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) şi procurorii DIICOT au răscolit şapte locuinţe din Oneşti şi din alte localităţi din judeţ.
În casa celui care deţinea plantaţia de cannabis au fost găsiţi 5.500 de lei, 240 de euro, dar şi aparatură şi obiecte folosite la îngrijirea plantelor interzise. În timpul acţiunii, unul dintre membrii reţelei, Cătălin C., 21 de ani, a fost prins în timp ce vindea cannabisul recoltat din sera prietenului său.
Anchetatorii au stabilit că cei nouă au preferat să crească cannabis şi nu porumb sau alte cereale, cum făceau părinţii lor, încă de anul trecut. Şapte dintre ei au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru asociere în grup infracţional şi trafic de droguri de risc. Pentru aceleaşi fapte, Tribunalul Bacău a dispus arestarea a cinci dintre membrii reţelei, ceilalţi doi având interdicţia de a nu părăsi localitatea timp de 30 de zile.