Steve Ballmer, directorul executiv al celui mai mare producător de software din lume, a menţionat, înainte de începerea unui concurs internaţional, proiectul unor tineri de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Echipa „Simplex", formată din studenţii Alina Călin, Andrei Cantea, Andrei Dascălu, Cosmin Mihaiu şi coordonatorul acestora, lectorul Dan Suciu de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), s-a clasat în primele şase echipe din lume la concursul Imagine Cup, organizat de Microsoft, secţiunea Software Design, desfăşurat din 8 până în 13 iulie, la New York.
Invenţia lor, dispozitivul medical numit MIRA (Medical Interactive Recovery Assistant), o soluţie software care ajută la recuperarea mai rapidă a persoanelor cu handicap locomotor temporar, în urma unor accidente sau boli, i-a convins chiar şi pe mai marii companiei Microsoft.
VEZI AICI IMAGINI CU CEI PATRU STUDENŢI CLUJENI LA NEW YORK
Înainte de concurs, studenţii clujeni s-au întâlnit faţă în faţă cu Steve Ballmer, directorul executiv al companiei americane. „Din cele aproape 70 de echipe de la categoria Sofware Design, 10, printre care şi noi, au fost invitate la o întâlnire cu Steve Ballmer. Ne-a zis că i-a plăcut foarte mult ideea noastră de a folosi xBox Kinect în medicină. În deschiderea concursului, când a susţinut discursul, a menţionat produsul nostru", a explicat Cosmin Mihaiu, unul dintre inventatori.
Vor să dezvolte proiectul
În afară de vizita propriu-zisă în ţara tuturor posibilităţilor şi de participarea la unul dintre cele mai importante concursuri studenţeşti din lume, echipa clujeană s-a ales şi cu idei de îmbunătăţire a proiectului. "Vrem să dezvoltăm proiectul. De abia ne-am întors din SUA, ne luăm două săptămâni de vacanţă, după care ne reapucăm de lucru", a explicat Cosmin.
@N