Cristian a regretat fapta, însă a murit în ciuda eforturilor medicilor. Anchetatorii sunt aproape siguri că tânărul a încercat să îşi pună capăt zilelor, după spusele familiei, din dragoste.
Tentativă sinistră de a-şi încheia cu socotelile cu viaţa. Deşi a fost salvat la timp de câţiva trecători, care au şi alertat autorităţile, Cristian F., în vârstă de 36 de ani, s-a stins ieri dimineaţă pe patul de spital. Medicii au fost rezervaţi de la început în privinţa şanselor de supravieţuire, însă au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca bărbatul să rămână în viaţă. Inima lui a încetat, însă, să mai bată, în urma câtorva complicaţii apărute pe parcursul investigaţiilor medicale.
„Pacientul a fost preluat imediat de către echipajul SMURD şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad. A intrat în sala de operaţie cu arsuri pe 95% din suprafaţa corpului şi cu o plagă înjunghiată în partea stângă”, a declarat dr. Monica Puticiu, medic echipaj SMURD.
A încercat să se salveze
Deprimat, bărbatul a ales ca locaţie câmpul din apropierea Pădurii Ceala. A aşteptat până când nimeni nu a mai fost prin preajmă, s-a înjunghiat, iar apoi a dat foc maşinii. Martorii spun însă că, în momentul în care a fost cuprins de flăcări, a ieşit speriat din maşină şi s-a tăvălit pe jos pentru a stinge vâlvătaia. „Am văzut maşina în câmp, totul era în regulă, dar dintr-o dată am văzut un foc. Apoi am văzut că din maşină iese un om care era deja în flăcări, a încercat să se stingă şi s-a aruncat pe jos. Am chemat un prieten să vină cu nişte apă, iar băiatul din preajma mea a sunat la 112. Eu l-am întrebat ce s-a întâmplat şi atâta mi-a putut spune că e un accident”, a declarat un martor care a asistat la întreaga scenă.
Între timp, pompierii au stins flăcările care au cuprins aproape întreg autoturismul. În plus, aceştia au deschis şi o anchetă pentru a