Nils' Fucked Up Day, spectacolul de teatru scris de Peca Ştefan a fost selectat de New York Fringe Festival, cel mai amplu eveniment teatral internaţional al continentului american.
Povestea "sarcastică, licenţioasă, punk-existenţialistă despre alegerile fucked up pe care le avem de făcut în lumea fucked up pe care o trăim" va avea cinci reprezentaţii în perioada 9 şi 30 august. Piesa lui Ştefan Peca a câştigat concursul dramAcum (2002), a fost publicată de biblioteca Teatrul Imposibil (2005) şi a fost prezentată la New Writing Bienalle în Wiesbaden (Germania, 2006). Versiunea originală în limba română a fost jucată din 2008 în peste 50 de reprezentaţii la Teatrul LUNI de la Green Hours, în festivaluri şi alte manifestări teatrale din România.
Prezentarea spectacolului în SUA este sprijinită de Institutul Cultural Român din New York, care asigură transportul întregii trupe şi ajutorul logistic. Însă, pentru şederea de 20 zile la New York, artiştii companiei teatrale independente mai au nevoie de 6000 de dolari.
Teatrul LUNI de la Green Hours este printre puţinele iniţiative româneşti care produc şi sprijină producţii teatrale independente. În stagiune continuă din decembrie 1997, Teatrul LUNI susţine debutul şi performanţa unora dintre cei mai interesanţi actori, regizori, scenografi şi scenarişti ai noului val teatral românesc (între care Florin Piersic jr., Dragoş Bucur, Andreea Bibiri, Ana Mărgineanu, Radu Afrim, Lia Bugnar, Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan etc.). Teatrul LUNI este prezent pentru a doua oară la FringeNYC, după ce în 2007 a adus piesele The Sunshine Play şi Bucharest Calling, cu reflectări pozitive în presa americană. Mihaela Dedeoglu în dialog cu dramaturgul Peca Ştefan
Nils' Fucked Up Day, spectacolul de teatru scris de Peca Ştefan a fost selectat de New York Fringe Festival, cel mai amplu eveniment teatral internaţi