Antrenorul FC Braşov Daniel Isăilă a declarat marţi, la primul antrenament de la revenirea din Portugalia, că speră ca echipa să se omogenizeze cât mai repede, aceasta fiind principala problemă cu care se confruntă înaintea startului de campionat
"A fost un cantonament foarte lung, însă util pentru că am avut câteva meciuri importante. Din păcate pentru noi am obţinut doar o victorie, însă evoluţia echipei a fost una de apreciat pe foarte multe momente ale jocurilor. Ducem lipsă de omogenitate, însă trebuie să rezolvam cât mai rapid aceasta problemă deoarece începe campionatul şi vrem să avem un start bun. Lotul a fost completat, însă întotdeauna mai este nevoie de jucători buni, pentru că orice antrenor îşi doreşte concurenţă pe posturi. Una peste alta a fost un cantonament util şi suntem optimişti", a declarat Isăilă, citat de Mediafax.
Tehnicianul braşovean a mai spus că nu poate fi sigur că dacă va începe campionatul ca antrenor principal, îl va şi încheia în aceeaşi postură: "Conducerea m-a anunţat să pregătesc echipa, împreuna cu Andrei Şanta şi Adrian Szabo şi aşa voi face, dar sunt conştient că în viaţa unei echipe se fac foarte multe schimbări, iar la noi în România nu poţi fi sigur de nimic. Sperâm să muncim bine şi să pornim cu dreptul în campionat, asta e tot ce îmi doresc".
La rândul său, mijlocaşul Marian Cristescu a declarat că este optimist în ciuda faptului că în această vară au fost foarte multe schimbări la echipă. "Venim din cel mai lung cantonament la care am participat până acum. Ne-am pregătit bine şi am încercat să inchegăm relaţiile de joc. Au fost multe schimbări în această vară la echipă, însă în cel mai scurt timp lucrurile se vor pune la punct şi sunt convins că putem face o figură frumoasă în campionat. Ne aşteaptă un sezon dificil, cu meciuri foarte grele, însă ne dorim să avem rezultate cât mai bune", a spus Cristescu.