Ceauşescu a luat primele contacte cu mişcarea comunistă în timpuri agitate. În 1933 au avut loc mai multe greve. Cea mai importantă - cea de la Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti.
Pentru atenuarea efectelor crizei economice, în ianuarie 1933, Guvernul a introdus a treia „curbă de sacrificiu". Pentru trei luni, salariile urmau să fie reduse cu 10-12%. Peste criza economică s-a suprapus una politică. Iuliu Maniu demisionase din funcţia de premier. Ca să dezbine Partidul Naţional Ţărănesc, Regele Carol l-a numit în fruntea Guvernului pe Alexandru Vaida-Voevod, fost colaborator al lui Maniu.
În aceeaşi lună, la Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti s-a declanşat un conflict de muncă. La 20 ianuarie, administraţia a anunţat că vor primi salariul doar muncitorii care dovedesc plata impozitelor pe ultimii trei ani. Pentru că muncitorii din atelierele de vagoane lucrau în aer liber, conducerea a decis să întrerupă temporar activitatea în acest sector. Pe ceferiştii de la vagoane îi nemulţumea nu doar şomajul, ci şi că salariile lor erau mai mici decât ale colegilor din Atelierele de Locomotive.
Comuniştii au profitat de situaţie
Nemulţumirile întemeiate au fost speculate de comunişti. Respectând indicaţiile date la al VI-lea Congres al Cominternului din 1928, aceştia creaseră la CFR un sindicat „roşu", opus celui social-democrat. Sindicatul „roşu" era condus de Panait Bogăţoiu şi Constantin Doncea. Legătura cu partidul o făcea Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul lider al României. Atelierele de vagoane au reprezentat punctul de plecare al grevei din 1933. Acolo, sindicatul controlat de comunişti era mai puternic.
4.000 de muncitori baricadaţi în ateliere
La 28 ianuarie, la 10.30, Panait Bogăţoiu a cerut oprirea lucrului. Apoi, în fruntea unui „comitet de fabrică" s-a prezentat la conducere cu lista revendicărilor.