Titel Sinescu• Pentru ca trebuia sa castige altcineva licitatia pentru concesionarea unui teren din Tudor Vladimirescu, omul de afaceri Cornel Branza este sicanat de administratia Nichita, in speranta ca va renunta la contract
Cornel Branza, patronul Ted Construct SRL, se straduieste de cateva luni sa puna la punct un proiect imobiliar. Dar, pentru ca altcineva trebuia sa castige licitatia pentru concesionarea terenului de 1.415 de metri patrati din bd. Tudor Vladmirescu nr. 39, Branza este sicanat constant, in ideea ca poate va renunta la contract, iar procedura va fi reluata. Patronul firmei de constructie a castigat licitatia in dauna patronului Iasicon SA, Titel Sinescu, oferind pentru teren o redeventa anuala de 25 de mii de euro, pentru o perioada de 49 de ani. Insa nu poate face nimic deoarece primaria nu a intabulat terenul, deci nu poate solicita certificat de urbanism si nici emiterea autorizatiei de construire pentru ridicarea unui corp de birouri si amenajarea unei parcari. Din cauza acestui lucru, Cornel Branza a solicitat o amanare la plata pentru o parte din redeventa. Pe 7 iunie insa, edilii i-au trimis o adresa prin care il notifica ca cererea de amanare va fi analizata de Serviciul Jurdic. Nici in ziua de astazi, Serviciul Juridic nu s-a pronuntat oficial, semn ca municipalitatea pune presiuni pe patronul Ted Construct SRL ca sa cedeze si sa rezilieze contractul. Acesta nu pare sa renunte. "Sper sa nu astept zece ani un raspuns, dupa cum au patit altii. Daca vrei sa pierzi o hartie, o trimiti la primarie", a spus Cornel Branza.
A castigat cine nu trebuia
Clar, licitatia pentru concesionarea terenului nu a castigat-o cine trebuie. Sinescu s-a crezut indreptatit sa preia terenul primariei pentru ca incepuse un proiect imobiliar langa acesta. Suprafata in cauza ar fi intregit investitia lui Sinescu. Patronul Iasi