Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atlantis s-a întors din ultima sa călătorie în spaţiu

Publicat in Romania Libera, joi 21 iulie 2011 ·

Naveta Atlantis a aterizat pentru ultima oară, joi, la ora 09.56 GMT, la Centrul spaţial Kennedy din Florida, punând astfel capăt programului navetelor spaţiale americane care a durat peste 30 de ani, a anunţat NASA, potrivit Mediafax.

Roţile trenului de aterizare al navetei Atlantis au atins pista Centrului spaţial Kennedy, din apropiere de Cape Canaveral, la ora locală 05.56 (09.56 GMT), cu 42 de minute înainte de răsăritul Soarelui, într-o dimineaţă cu un cer senin şi după o coborâre de 65 de minute de pe orbita terestră.

Atlantis s-a desprins pentru ultima dată de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), marţi, la ora 06.28 GMT, aşa cum era prevăzut, la o altitudine de 350 de kilometri deasupra Oceanului Pacific, la est de Noua Zeelandă.

Atlantis, având la bord un echipaj de patru astronauţi - trei bărbaţi şi o femeie -, a încheiat astfel o misiune de aproape opt zile în timpul căreia a aprovizionat avanpostul orbital, la care se conectase pe 10 iulie, după lansarea ei, considerată istorică, ce a avut loc pe 8 iulie, în Florida.

Pe 11 iulie, cei patru astronauţi de pe Atlantis au scos modulul de tip cargo Raffaelo din cala navetei, folosind un braţ robotizat de pe ISS, şi l-au ataşat apoi de staţie. Modulul presurizat, de mărimea unui minibus, conţine patru tone de alimente, furnituri, piese de schimb şi materiale pentru experimentele ştiinţifice de la bordul ISS. Raffaelo a transportat 1,2 tone de alimente care vor permite echipajului de şase astronauţi de pe ISS, schimbaţi la fiecare şase luni, să reziste în spaţiu timp de un an.

Pe 12 iulie, a avut loc singura ieşire pe orbită din cadrul acestei misiuni spaţiale, realizată de americanii Ronald Garan şi Michael Fossum. Ei au scos de pe ISS o pompă cu amoniac (un agent refrigerant) defectă, pentru a o instala în cala navetei Atlantis, care a fost adusă pe Terra.

Astronauţii americ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 2 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 24 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Republica Moldova a picat. Votul a avut loc în mijlocul nopții

HotNews acum o ora
Majoritatea parlamentară din Republica Moldova a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean cu 55 de voturi vineri, 13 decembrie, la ora 02:55. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului, transmite Ziar

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 2 ore
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

HotNews acum o ora
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 44 minute
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°