Dacă tot şi-au făcut fundaţii umanitare, politicienii constănţeni care peste numai câteva luni le vor cere concitadinilor votul, ar trebui să vadă şi pe cei care locuiesc în condiţii de neimaginat.

A mers vreodată unul dintre aceşti oameni care şi-au clădit case pe sudoarea altora, în locuinţele celor mai săraci dintre constănţeni, în numele cărora promit Luna de pe cer? Nu cred că ar avea curaj să intre în subsolul unui bloc de la ICRAL, unde nu există canalizare, gândacii mişună liberi pe pereţi, în timp ce copiii dorm pe jos, iar mama îi păzeşte ca nu cumva să le intre în gură un miriapod. Unde iarna nu au cu ce să se încălzească şi vara nu au sursă de aer curat. Acei oameni îşi usucă rufele pe holul comun şi merg 100 de persoane într-o baie comună, unde miroase ca în lagărele de concentrare. Iar într-una dintre aceste garsoniere fără curent electric găseşti o familie cu şapte copii, dintre care doi, de 17 şi 15 ani, sunt la muncă cu tatăl, iar mama îi îngrijeşte pe ceilalţi, deşi are nevoie urgentă de o operaţie. Peste toate, copiii sunt premianţi, chiar dacă învaţă trei deodată la o măsuţă de cafea, la un bec de beci. Ştiu că aceia care vor să ne reprezinte interesele îşi spun: "Cine i-a pus să facă atâţia copii?" Şi poate că părinţii sunt întrucâtva vinovaţi, însă copiii cu ce au greşit? Iar dacă viitorii candidaţi doresc să impresioneze cu ceva masa de vot, pot merge şi în Viile Noi, să vadă o familie care locuieşte într-o curte cu 30 de câini comunitari, ca minoritate tolerată, doar pentru că stăpânul acestora are nevoie de cineva care să-i hrănească patrupedele. O fi uman? Sau poate i-ar interesa o mamă care o întrece pe Vitoria Lipan şi care este ca o leoaică atunci când îşi protejează copiii, care adună fier vechi de pe câmp, pentru o bucată de pâine, numai să aibă cu ce-i hrăni pe toţi şapte. Şi tremură atunci când vede un străin la poarta ei, de te