Riposta mea nu e convingătoare. Ea dă din mână a lehamite şi deşi i-am spus să nu-mi mai aducă nimic, vine mereu cu un braţ de reviste şi mi le aşează în poală.

- Nu mă interesează, înţelegi, nu mă mai interesează. Am ajuns unde am meritat. Nu asta e ideea de bază? Ce să mai citesc? Ce să mai scriu? Lovitura de ciocan în cap e răspunsul primit după o viaţă de aşteptare. Am stat şi eu precum K în faţa porţii din spatele căreia aşteptam să vină o mare bucurie. Şi ce a venit?

- Exagerezi. Acum vezi totul în negru. Păcat de vremea frumoasă de afară.

E într-adevăr cald şi vara invadează fiecare colţişor al fiinţelor noastre umede. Niciodată nu am agreat verile bucureştene şi nu-mi imaginam că într-o bună zi voi fi obligat să petrec câteva săptămâni fierbinţi într-un spital. Dar acum căldura nu mă supără. Deşi aici la etajul nouă e ca într-o etuvă, nu mă plâng şi doar trag cu coada ochiului la asistentele care se vântură de colo colo, lasă uşile deschise, fac un curent ca în gară, în timp ce halatele albe li se ridică de pe picioare şi atunci văd că nu au nimic pe dedesubt. Parcă nici chiloţi nu ar avea sau poartă chiloţei tanga a căror menire este acea de-a nu acoperi nici un centimetru din fese şi de-a le dărui vederii aşa cum sunt ele bombate ori ţuguiate. Iată că nici instinctul sexual nu mi s-a atrofiat, ceea ce dovedeşte din nou că mă aflu pe calea cea bună. Mai rămâne ca într-o zi, când voi fi singur, să ating fundul unei fete din astea tinere, care ar putea să-mi fie copil, iar apoi să-mi cer scuze nătâng: iertaţi-mă, dar nu mai sunt în toate minţile. Cred că asistentele de aici se lasă pipăite. Probabil că le amuză faptul de-a excita persoane bolnave, cu encefalul cârpit, care nu mai ştiu ce fac. Dacă nenorocitul ajunge să se pipăie ca să afle cine este, de ce nu le-ar pipăi şi pe ele tot cu scopul de-a recupera o fostă identitate? Afazici, agn