Vedeta, în vârstă de 40 de ani, vorbeşte despre viaţa ei prezentă, dar îşi aminteşte şi frânturi din copilăria petrecută la ţară. Este colorată, specială, nonconformistă, paro-listă, delicată, timidă, îndrăzneaţă. Toate în acelaşi timp, într-o formulă unică uşor de recunoscut şi musai de iubit: Gianina Corondan.

„Tango": Îţi văd tot mai mult, tot mai des, numele legat de scris. Când ai început să scrii?

Gianina Corondan: Texte mi-am făcut de când mă ştiu, de când eram la Meteo, dar pentru alţii am început din nevoie, nu din dorinţa de a etala talente artistice.

Tu scrii şi versuri pentru melodii. Cum faci asta, îţi trebuie talent?

Nu mă consider un talent în domeniu, am făcut şi de nevoie, unele mi-au reuşit mai bine decât am crezut, poate şi dintr-o întâmplare, poate aşa a fost concursul de împrejurări, poate m-am trezit eu mai bine dispusă, nu ştiu din ce cauză. De exemplu, am fost inspirată şi de lucrări literare - am mai scris cândva că m-a inspirat Hortensia Papadat Bengescu, prin povestirea „Duminici fericite", şi aşa am scris textul unui cântec. Dar orice poate să mă inspire, fără să am pretenţia că aş putea să concurez în lumea asta, a scriitorilor.

Scrii şi pentru tine, ţii un jurnal, scrii o carte?

Da, mă joc. Însă cred că, în scris, sunt la nivelul zdrăngănelii la chitară, adică ştiu acorduri, mai ştiu câte ceva, dar n-am făcut încă ceva coerent, ceva bine conturat; mă gândesc şi mă instruiesc în zona scriptului, a scenariului TV, pentru teatru sau film. Asta mă gândesc că aş scrie, dar, deocamdată, mă joc.

Ce facultate ai terminat?

ASE

Deci nu are nicio legătură cu partea asta artistică, cu scrisul.

Nu. Scrisul e o bucurie pe care mi-am descoperit-o în şcoala generală. Aveam o profesoară foarte bună de limba română şi foarte aprigă, era dintr-o bucată şi ţi le zicea dacă greşeai, de îţi era