Jamaicanul Usain Bolt, sprinterul care deţine atât titlurile mondiale şi olimpice din ultimii ani, cât şi cea mai bună performanţă din istorie în proba de 100 de metri, a câştigat, aseară, la Monaco, o nouă etapă din cadrul circuitului Diamond League. Sursa: Reuters
Bolt (24 de ani), care are de apărat trei titluri la Campionatele Mondiale din Coreea de Sud, care vor lua startul la finalul lunii viitoare, a câştigat greu aseară, depăşindu-l cu greu pe compatriotul său, Nesta Carter. Cu toate acestea, Usain a stabilit cel mai bun timp al său din acest an la Monaco, alergând cei 100 de metri în 9,88 secunde, în timp ce Carter a fost mai lent cu 0.02 secunde.
"Nu m-am comportat prea bine azi. Trebuie să muncesc mult şi să mă concentrez", le-a spus Bolt reporterilor, după cursa de aseară. "Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le fac mai bine. Am destul timp să revin în vârful de formă înaintea campionatelor mondiale. Cred că următoarea mea cursă va fi mult mai bună", a adăugat Bolt, care i-a mai întrecut în Principat pe americanul Michael Roders (locul 3), cât şi pe jamaicanul Michale Frater.