Descoperire. Robert Lorincz a fost transportat la locul crimei de un localnic din Joseni, care apoi l-a şi adus acasăOamenii legii l-au descoperit pe complice în urma unui complicat concurs de împrejurări şi doar după ce criminalul Robert Lorincz şi-a recunoscut fapta.
Încercând să descâlcească firul poveştii, încă din prima zi după crimă, pe 23 aprilie 2011, procurorii i-au anchetat pe toţi cei care ar fi putut avea legătură cu viceprimarul din Joseni, Csala Zsolt. Au fost audiaţi şi supuşi la testul poligraf toţi angajaţii primăriei şi s-a ajuns şi la o femeie de serviciu a instituţiei, care obişnuia să mai deretice pe la casele unor localnici din Joseni sau ale funcţionarilor primăriei, inclusiv pe la viceprimar. Femeia a fost întrebată dacă a văzut vreo armă prin casele prin care dereticase. Ea a negat, dar anchetatorii şi-au dat seama că nu spune adevărul. După câteva întrebări meşteşugit puse, femeia a mărturisit că văzuse o armă, în casa lui Robert Lorincz. Astfel, anchetatorii au găsit un capăt de fir care îi putea duce spre criminal.
La câteva zile după crimă, Robert Lorincz plecase în Elveţia, chipurile la muncă, alături de un elveţian, cu care îşi construise o casă la Joseni. Elveţianul nu se afla în ţară la momentul crimei, dar el obişnuia să vină în România, în sejururi de câteva zile. În restul timpului, partea sa de casă era administrată de Robert Lorincz.
În Elveţia ar exista pare-se un obicei ca, după satisfacerea stagiului militar, foştii soldaţi să ia cu ei arma şi îmbrăcămintea folosită în armată. La fel a procedat şi "elveţianul nostru", care şi-a adus în ţară, ilegal, arma. Cunoscându-se atât cu Lorincz, cât şi cu Csala - cei doi lucraseră anterior ani buni în Eleveţia în agricultură - elveţianul a încercat să le vândă arma, dar numai Lorincz a fost interesat de ea. Astfel a ajuns puşca de calibrul 7,5 în posesia crimi