Nicio instituţie publică din judeţul Neamţ nu are amenajate toalete pentru contribuabili. Nemţenii care merg să plătească dările, să-şi schimbe actele sau să rezolve litigii în instanţă n-au parte de minime condiţii de civilizaţie.
Contribuabilii au doar obligaţii, nu şi privilegii. Astfel poate fi sintetizată situaţia la Neamţ, în condiţiile în care majoritatea instituţiilor publice din judeţ nu sunt dotate cu toalete sau locuri de parcare destinate cetăţenilor. De regulă, locurile de parcare sunt marcate ca spaţii rezervate strict pentru angajaţii sau şefii instituţiilor respective. În ciuda nemulţumirii cetăţenilor, administraţia locală întârzie să ia măsuri pentru remedierea neajunsurilor. Elisabeta Ţolescu (80 de ani), din Piatra Neamţ, ni s-a plâns că, la Judecătoria Târgu Neamţ, unde trebuie să ia parte de ani de zile la un proces, a fost pusă în faţa unor situaţii umilitoare.
Trimisă să-şi facă nevoile pe malul râului Ozana
„Nu mi s-a dat voie să intru la toaletă, pentru că nu au pentru public. Este una, dar e numai pentru angajaţi şi, dacă ar fi să ajungi la ea, ar trebui să treci prin Arhivă şi alte birouri în care accesul este interzis“, a spus octogenara. Indignarea ei a crescut atunci când jandarmul a sfătuit-o cum să îşi rezolve problema. „Paznicii de acolo m-au trimis să-mi fac nevoile pe malul Ozanei. Până la urmă, am mers la benzinăria de la Humuleşti“, a explicat Elisabeta Ţolescu. O voce înţepată, care a răspuns la telefonul Judecătoriei Târgu Neamţ, a spus că nu există nimeni care să stea de vorbă cu un reprezentant al presei şi a confirmat sec: „Nu avem baie pentru public!“.
Nici în Piatra Neamţ grija pentru contribuabil nu este o prioritate. În mall-ul public, clădire aparţinând Primăriei şi în care au fost mutate tot felul de servicii publice, există toalete la fiecare etaj, mai puţin la 3, cel mai aglom