Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURPRIZĂ! Campioana, îngenuncheată în prima etapă: Petrolul-Oţelul 2-1! Opriţa a reuşit o "dublă" de senzaţie

Publicat in Pro Sport, luni 25 iulie 2011 ·

Petrolul şi Oţelul au oferit o partidă electrizantă aseară, încare gafele lui Zimmermann şi eliminările dictate gălăţenilor aumenţinut suspansul. Scorul final 2-1 a fost stabilit de inspiraţialui Opriţa din minutele de prelungire.

Petrolul chiar a jucat acasă la Buzău, deşi de celebra arenă"Ilie Oană" o despărţeau 70 de kilometri. Cei 4.000 de "lupigalbeni" care au făcut deplasarea de la Ploieşti au fost singuriicare au avut chef de hârjoneală, pentru că pe teren echipa luiRăchită arăta palid la revenirea în Liga I.

În primele 25 de minute, doar Opriţa a încercat ceva, dar şutul săude la 30 de metri (min. 6) a trecut puţin peste. Şi apareZimmermann. Culmea, în faţa şutului expediat de Buş de la maredistanţă, dar, deşi avea o formalitate de îndeplinit, se joacă cumingea precum copiii cu săpunul şi o scapă printre picioare.Punosevac îndeplineşte doar o formalitate.

La fel de formale au fost şi cele două "galbene" pe care sârbulle-a luat ulterior, ambele pentru nişte coate bine plasate în capulunor adversari şi, odată cu eliminarea atacantului, s-a camterminat şi meciul. Era doar minutul 39. Nu a fost de ajuns, căAntal a fost şi el eliminat în minutul 67, dar Dorinel a închisjocul, iar Petrolul a dominat teritorial, a avut o posesiesuperioară.

Opriţa a reuşit să egaleze cu un sfert de oră înainte de final,dar meciul nu s-a terminat aici. Acelaşi Opriţa a fost eroul"lupilor galbeni" la revenirea în Liga 1, ex-stelistul reuşind"dubla" în minutul 89, cu un şut de senzaţie, din exteriorulcareului, direct în vinclu.

VEZI AICI COMENTARIUL LIVE TEXT ALPARTIDEI!

Petrolul şi Oţelul au oferit o partidă electrizantă aseară, încare gafele lui Zimmermann şi eliminările dictate gălăţenilor aumenţinut suspansul. Scorul final 2-1 a fost stabilit de inspiraţialui Opriţa din minutele de prelungire.

Petrolul chiar a jucat acasă la Buzău,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°