Localităţile din imediata vecinătate a Piteştiului s-au dezvoltat datorită investitorilor atraşi de poziţia lor. Centrele comerciale şi reprezentanţele auto aduc venituri consistente la bugetele locale. Cei mai mulţi bani se strâng la Bradu, unde, anual, aproape şapte milioane de lei intră în bugetul local.
S-au dezvoltat precum personajele din basme: cât altele în zece ani. Nu s-au dat peste cap de trei ori, dar singurul lucru care le-a ajutat să îşi extindă zonele rezidenţiale, să atragă investitori şi să ridice nivelul de trai este acela că sunt situate în imediata vecinătate a Piteştiului. Vorbim despre zonele rurale Bradu, Albota, Bascov, Oarja, Moşoaia şi Mărăcineni, care sunt o adevărată tentaţie în special pentru companiile mari care şi-au deschis pe teritoriul lor puncte de lucru.
7 milioane de lei pe an de la companiile mari
La sud de Piteşti, două comune aflate pe lista celor mai bogate din judeţ sunt un magnet pentru investitori. Companii mari ca Metro, Carrefour, Auchan, Praktiker, Baumax sau diverse reprezentanţe auto au ales să-şi deschidă filiale la Bradu şi Albota, prinzând astfel două pieţe, pe de o parte clienţi din Piteşti, iar de cealaltă parte oameni de la satele din apropiere.
În comuna Bradu, spre exemplu, se strâng anual la bugetul local aproape şapte milioane de lei din taxele şi impozitele achitate de giganţii comerciali: Jupiter City (care cuprinde Carrefour, Mobexpert şi Praktiker), Metro, Auchan, Arabesque, dar şi de la platformele industriale Arpechim şi Oltchim sau Royal Motors, dealer Chevrolet, Ford, Suzuki şi Opel.
„Cifra reprezintă aproape 70% din bugetul nostru. Este foarte important pentru noi să avem investitori, pentru că este şi o posibilitate pentru locuri de muncă, dar şi cu banii de la ei mai asfaltăm o stradă, mai reabilităm o şcoală. Fiind companii mari sunt şi serioase în priv