Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecţie de prim-ajutor la care au participat 7.402 persoane

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

România a doborât recordul mondial şi a intrat în Guinness Book cu cel mai mare curs de resuscitare cardiorespiratorie din lume cu 7.402 participanţi.

Dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a primit din partea reprezentantei Guinness World Records, Ann Orford, certificatul de intrare în Cartea Recordurilor pentru evenimentul organizat pe stadionul Dinamo, potrivit Agerpres.

Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au iniţiat un demers inedit prin care peste 7.000 de români au învăţat simultan cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor.

Participanţii au avut la dispoziţie 700 de manechine pe care au exersat şi au făcut demonstraţii, iar alături de ei s-au aflat 700 de instructori care au explicat manevrele.

Acţiunea s-a desfăşurat cu ocazia împlinirii luna aceasta a 105 ani de funcţionare a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Desfăşurarea evenimentului a fost supervizată ştiinţific de către Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

"Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor" a strâns 7.402 participanţi la cursul de acordare a primului ajutor.

"Este uimitor că un număr atât de mare de oameni s-a adunat pe stadion pentru a învăţa să acorde primul ajutor", a spus Ann Orford.

La rândul său, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov le-a mulţumit participanţilor pentru prezenţă şi susţinere.

"Este un câştig al tuturor românilor, al Serviciului de ambulanţă şi al Societăţii române de ambulanţă", a spus dr. Alis Grasu.

La eveniment au mai fost prezenţi prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Precedentul record a fost stabilit anul trecut în Mexic, în martie, când 6.577 de cursanţi au învă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°