Dosarele revoluţionarilor care fac parte din 93 de asociaţii vor fi verificate, potrivit secretarului de stat pe problemele evenimentelor din 1989, George Costin.
Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii care a avut loc ieri între liderii a 73% dintre asociaţiile mişcării revoluţionare şi reprezentantul Guvernului.
"Se vor verifica toate dosarelele, apoi organizaţiile vor putea trimite propunerile de retragere a certificatelor", a explicat Costin.
Totodată, în perioada 15-21 august, va fi organizat un "congres extraordinar", în care secretarul de stat va încerca să-i convingă pe liderii revoluţionarilor să nu iasă în stradă.
Premierul Emil Boc a declarat recent că beneficiile acordate revoluţionarilor, prin Legea Recunoştinţei, ar putea fi restrânse. Prim-ministrul a mai adăugat că doar urmaşii revoluţionarilor şi răniţii ar mai putea beneficia de această lege.
În prezent, peste 20.000 de persoane au certificat de revoluţionar.
Citiți și: DEZBATERE EVZ: Peste 20.000 de persoane au statut de revoluționar. Cine ar trebui să mai beneficieze de privilegii de la stat?Ajunge! Stop falşilor revoluţionari şi privilegiilor aberanteEXCLUSIV. Vezi cum a crescut, de la o lună la alta, numărul revoluționarilor din România şi câţi bani s-au cheltuitRevoluţionarul Bebe Ivanovici - modelul parvenitului perfect. La Revoluţie şi-ar fi rupt un degetMonica Macovei vrea anularea indemnizațiilor pentru revoluționarii "de catifea"