Profitul net al Nuclearelectrica a scăzut anul trecut cu peste 67%, până la nivelul de 16,09 milioane lei, deşi a acoperit aproape 20% din volumul total de electricitate produs în România. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
În 2009, compania a avut un profit net de aproape 50 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare publicate pe site-ul Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al Nuclearelectrica. Veniturile totale ale companiei au crescut cu aproape 8%, până la nivelul de 1,81 miliarde lei, faţă de 1,68 miliarde lei în 2009.
Potrivit oficialilor companiei, motivul principal al acestei scăderi îl reprezintă diferențele de curs dintre leu și dolarul canadian care au fost înregistrate în raportul financiar, diferența totală din reevaluarea datoriei externe fiind de 138 milioane lei.
"Tratamentul contabil impus de cerințele Standardelor Internaționale de Contabilitate, transpuse în O.M.F.P nr. 3055/2009, impun SN Nuclearelectrica SA înregistrarea diferențelor de curs la reevaluarea întregului corp al datoriei externe, aproximativ 531 milioane Euro la 31.12.2010, datorie care trebuie achitată până în anul 2024 și care influențează efectiv rezultatele financiare ale anului în curs. Astfel, în exercitiul financiar 2010, datorită faptului că aproximativ 35% din volumul creditelor externe este contractat în dolarii canadieni (un CAD=2,7979 lei la 31.12.2009, un CAD=3,2102 la 31.12.2010), influența înregistrată în raportul leului cu această valută este foarte mare (113 milioane lei), iar pe total diferența din reevaluare este de 138 milioane lei. Mai mult, din analiza executiei BVC pentru anul 2010, diferențele de curs înregistrate nu reprezintă ieșiri efective de numerar și vizează întreaga perioadă de rambursare a creditelor până în anul 2024, dar diminuează artificial rezultatul exercitiului", se arată în răspunsul dat de companie.
Nivel