Dincolo de monografii, albume cu fotografii, ghiduri turistice frumos ilustrate, discursuri şi manuale şcolare, adevărata istorie se păstrează prin înseşi locurile care o compun. Ne-am obişnuit să vedem istoria în strânsă legătură cu lucrările tipărite, însă, în fapt, lucrurile ar trebui să fie cu totul altfel, cu mult mai legate de adevăratele surse ale istoriei, acelea pe care istoricul francez Pierre Nora le numea les Lieux de mémoire (locurile memoriei). Un astfel de loc, dintre multe altele, este complexul rupestru Basarabi-Murfatlar.

Descoperit în iunie 1957, în contextul extinderii zonei de exploatare a cretei din cariera modernă, complexul devine obiectul cercetărilor Institutului de Arheologie din Bucureşti şi ale Muzeul Regional Dobrogea. Primele bisericuţe de cretă descoperite au fost B1 şi B2, dar au fost scoase la lumină, de asemenea, şi o serie de chilii. În ciuda importanţei deosebite pe care situl arheologic o avea, exploatarea carierei de calcar nu a fost oprită. Tehnica împuşcării, folosită în carieră pentru îndepărtarea pământului steril, precum şi afluxul de turişti curioşi au afectat încă de la început proaspăta descoperire. Din acest motiv, pe lângă construirea unui pridvor care să protejeze intrarea în bisericuţa B1, începând cu 1960, şantierul Basarabi a fost preluat de către Direcţia Monumentelor Istorice, care a deschis un şantier de restaurare a părţii cunoscute la acea dată din complex. Au fost luate măsuri pentru a izola situl de restul carierei şi pentru a îndepărta scurgerile de apa, care distruseseră deja câteva arcade.

În anii ce au urmat, cercetările au continuat, fiind descoperite bisericile B3 şi B4, locuinţe de suprafaţă, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, 10 schelete de oameni şi animale, precum şi unelte din fier. În urma datării inscripţiilor de pe pereţii bisericuţelor (înscrisuri greceşti, gl