O poliţistă i-a spus tatălui a două adolescente, prezente pe insula Utoya, că fetele sale "nu au decât să sune ele însele", atunci când a încercat să avertizeze poliţia că pe insulă a izbucnit un atac armat, a declarat acesta pentru un cotidian norvegian, relatează AFP, potrivit Mediafax.
După ce a primit un telefon de la fiica sa, Geir Johnsen s-a lovit de un zid de neîncredere, comentează AFP.
"Ceea ce s-a întâmplat este că nu am fost crezut deloc, atunci când am spus ce mi-a povestit fiica mea, de pe insula Utoya. Mi s-a spus că, dacă este cazul, copiii nu aveau decât să sune ei înşişi. Acest lucru, în pofida faptului că i-am implorat să mă ia în serios", a declarat el, pentru cotidianul local Fremover.
"Cred că i-am spus «Nu eşti de prea mare ajutor, zână bătrână», iar ea mi-a spus să nu o fac zână", a declarat Johnsen că i-a spus poliţistei, după două sau trei minute de discuţii "frustrante".
Explozia puternică a unei maşini-capcană în centrul Oslo, cu o oră şi jumătate înainte de atacul armat din Utoya, a atras toată atenţia poliţiei, într-o primă fază, lăsând teren liber presupusului atacator, Anders Behring Breivik, aflat în drum spre insulă.
Poliţia a recunoscut că a venit abia la o oră după ce a fost informată de atac, mai ales pentru că nu avea elicopter de intervenţie, suscitând critici atât din partea celor care au scăpat cu viaţă din atac, cât şi a presei.
Freddy Lie, un alt tată care şi-a pierdut o fiică, iar cealaltă a fost rănită, în atacul de pe insula Utoya, a declarat luni că poliţia i-a răspuns "la Oslo se petrece", atunci când a avertizat în legătură cu atacul armat, după ce a fost alertat de una dintre fiicele sale, de pe insula Utoya. O poliţistă i-a spus tatălui a două adolescente, prezente pe insula Utoya, că fetele sale "nu au decât să sune ele însele", atunci când a încercat să avertizeze poliţia că pe