Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jonglerii cu pavele pe Pietonalul Unirii din Botoşani

Publicat in Adevarul, joi 28 iulie 2011 ·

Firma care a câştigat licitaţia organizată de Primăria Botoşani pentru reabilitarea Pietonalului Unirii a început să scoată o parte dintre dalele pe care le-a montat în lunile martie, aprilie, mai şi iunie. În locul celor produse în România se monteză altele, din Germania. Edilii şi şefii companiei au explicat că este vorba despre o strategie gândită dinaintea demarării lucrărilor.

Operaţiunea de înlocuire a pavelelor temporare a început pe partea dinspre bulevardul Mihai Eminescu, unde deja dalele de la Symmetrica au fost înlocuite cu altele, din beton decorativ, importate din Germania. Primul transport cu astfel de pavele a sosit sâmbătă, iar muncitorii au şi trecut imediat la dislocarea celor puse în primăvară şi montarea celor noi. Nu sunt scoase toate pavelele, ci doar cele din centrul pietonalului, creându-se astfel un culoar care face legătura între fântâni şi jardiniere.

Zece ani garanţie

Montarea noilor dale în acest fel ar fi fost programată din timp şi nu o eroare de construcţie. „Noi am pus provizoriu pavele în jurul fântânilor arteziene şi a jardinierelor, pe care acum le scoatem. Dacă lăsam spaţiu gol riscam să degradăm o suprafaţă mai mare. Acum, pur şi simplu, le scoatem pe cele din ţară şi le punem pe cele din beton decorativ“, a declarat inginerul Cezar Bobescu de la Victor Construct SRL, şeful şantierului.

În total vor fi montaţi circa 2.000 de metri pătraţi de pavaj din Germania, în culorile bej, galben şi roşu, despre care constructorul susţine că este de o calitate net superioară produselor asemănătoare din România.

„Arată foarte bine, garanţia este de zece ani fără niciun dubiu, au un strat de finisaj de patru ori mai gros decât dalele de la noi“, a mai afirmat Bobescu, adăugând că s-au importat din Germania fiindcă în România nu există pe piaţă astfel de pavele.

Feţe noi pentru artezie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 2 ore
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 26 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum o ora
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°