Anchetatorii au găsit într-o locuinţă din cartierul Broşteni din oraşul argeşean Costeşti cadavrul unui bărbat de 57 de ani, despre care autorităţile spun că era mort de aproximativ şase-şapte luni şi ţinut ascuns de fiul său pentru ca acesta să-i poată încasa pensia.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fosta noră a pensionarului, venită la locuinţa acestuia pentru a lua haine ale copiiilor, după ce nu-l mai vizitase pe bărbatul de 57 de ani de o jumătate de an, a simţit un miros neplăcut dintr-o încăpere încuiată, informează Mediafax.
Aceasta a desfăcut cele două lacăte de la uşa încăperii respective şi a găsit cadavrul bărbatului îmbrăcat în pulover şi pantaloni, stând în fund, rezemat de perne. Ulterior, femeia a sesizat Poliţia.
La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti şi procurorii, care au început o anchetă în acest caz.
Vecinii au spus că nu l-au mai văzut pe bărbatul de 57 de ani de anul trecut, de când fiul lui le-a spus că l-a internat într-un azil sau sanatoriu.
"Suntem de-a dreptul îngroziţi de faptul că bărbatul de 57 de ani pe care noi îl ştiam la sanatoriu, la spital sau la azil era mort în propria casă de o jumătate de an. Să-l caute pe fiul lui, a dispărut imediat după sărbătoarea de Sfântul Ilie, să-l găsească şi să dea socoteală. Bătrânul, pe care nu l-am mai văzut dinainte de sărbătorile de Crăciun, ştiu că avea o pensie mică, una de boală de 430 de lei", a spus una dintre vecine.
Medicii legişti au stabilit că decesul nu a fost provocat de traume rezultate din loviri şi agresiuni, dar "cazul este unul şocant, fără precedent, iar cel mai probabil este o moarte neviolentă, patologică".
"Este decedat de şase-şapte luni, e un schelet cu resturi musculare parţiale pe corp. Era îmbrăcat cu două rânduri de pulovere şi trei rânduri de pantaloni, semn că decesul a surve