Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine va mai rămâne în ţară să "crească" PIB-ul?

Publicat in Jurnalul, joi 28 iulie 2011 ·

După două trimestre de creştere economică plasată în marja de eroare, Guvernul Boc a "proclamat" ieşirea din recesiune. Întrebarea este însă: are economia românească potenţial de creştere pe termen mediu şi lung? Potrivit şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, potenţialul anual de creştere a economiei este de 3% pe termen mediu, dar, pentru ca avansul să fie sustenabil, e nevoie de capital, forţă de muncă şi tehnologie: "Sunt mulţi români care nu sunt activi pe piaţa din România, mulţi oameni tineri. E nevoie să-i aduceţi înapoi".

Spusele lui Franks par inspirate din postulatul lui Adam Smith – principala condiţie pentru prosperitatea unei ţări este creşterea numărului locuitorilor săi – şi pot fi exemplificate cu ceea ce se vede în China. În 1950, ţara asiatică avea o populaţie de jumătate de miliard de locuitori şi se găsea departe pe scara bogăţiei. Acum, cu peste 1,3 miliarde, a depăşit, rând pe rând, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Japonia şi se pregăteşte până în 2016 să ajungă prima putere economică a lumii, înaintea Statelor Unite.

Este evident că o Europă în care natalitatea şi imigraţia nu reuşesc să compenseze declinul populaţiei nu poate ţine pasul cu China. Pe noi ne interesează însă aici mai mult de România decât de UE în ansamblu, pentru că problema noastră nu e dată doar de sporul natural negativ, ci şi de faptul că forţa noastră de muncă pleacă să lucreze în străinătate. Ce să facem, să închidem graniţele? Să interzicem avortul? Sau să-i băgăm la muncă forţată pe cei găsiţi vinovaţi de "parazitism"?

E greu de spus, dar dacă în 2050 vom constata că nu suntem mai mulţi ca-n 1950 – aşa cum reiese din ultimele proiecţii Eurostat – atunci merită pusă întrebarea de unde să obţinem creşterea economică? Fireşte că într-o astfel de situaţie nu se găseşte doar România, ci şi Polonia, însă conducătorii noştri au de departe ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°